Timp estimat de citire: | Vă mulțumim pentru că sunteți un cititor valoros al site-ului nostru.
În ultima parte, Hazar i-a dat o palmă lui Cihan! În ciuda luptei lui Hazar pentru a-și proteja fiica, decizia lui Reyyan de a se căsători cu dușmanul familiei lor, cade ca o bombă asupra familiei Șadoğlu. Hazar, care mereu a tratat-o pe Reyyan ca și cum ar fi fiica sa biologica, refuză să creadă decizia lui Reyyan.
Miran spune din nou cuvinte poetice, în timp ce îi pune inelul pe deget alesei inimii sale.
Miran pleacă împreună cu Reyyan la conacul familiei Aslanbey, unde o înștiințează pe bunica sa, că i-a adus nora. Azize, văzând că nu are ce să mai facă, își schimbă planul acceptând-o pe Reyyan, dar cu condiția ca nora ei să renunțe la familie și să nu-și mai vadă vreodată părinții. De dragul lui Miran și în speranța că pacea va domni asupra celor două familii, Reyyan acceptă. Miran când vede cât de mult se sacrifică soția sa, spune familiei sale, că de data aceasta Reyyan va deveni în mod legal soția sa, după ce divorțul cu Gonul se va termina. De asemenea, Miran spune că el și soția sa vor locui la o altă casă, după care o ia pe Reyyan și pleacă. Bineînțeles că Azize și Gonul sunt șocate de cruda realitate, văzând că Miran îi acordă o importanță mult mai mare lui Reyyan decât propriei sale familii.
Pe de altă parte, decizia lui Miran de a se căsători cu Reyyan, face ca răzbunarea pe care Azize o planifică de 27 de ani, să-și schimbe cursul, iar asta o înfurie pe bunica sa, dar adopta o noua strategie.
Reyyan ii cere lui Miran să o ducă înapoi la conac pentru ca nu cumva familia ei să vadă că lipsește. Dar când ajunge acasă, mama ei o ceartă pentru că iar a vorbit cu Miran Și din păcate Yaren le aude și îl anunță imediat pe bunicul lor.
Nasuh, ca de obicei, vrea să o lovească, dar intervine Hazar, care își apără fiica, însă o avertizează să nu se mai întâlnească cu Miran, altfel se uite de el. Reyyan păstrează secretul căsătoriei cu Miran și profită de ocazia ivită pentru a-și petrece ultimele ore alături de familia ei.
"Dacă lacrimile vor ieși din ochii mei, vor fi doar din fericire!"
În timp ce întreaga familie a sacrificat-o pe Reyyan, Zehra și Hazar iau măsuri pentru a-și proteja fiica. Având în vedere faptul că întreaga familie a aruncat vorbe dure asupra lui Reyyan, Zehra și Hazar sar din nou în apărarea fiicei lor.
f
În ziua următoare, încep pregătirile pentru nuntă și în momentul în care Reyyan intră pe poarta conacului Aslanbey, Azize îl sună pe Nasuh să-l întrebe de ce a lipsit de la nunta nepoatei sale. Nasuh când aude se face foc și pară și da vina pe fiul său Hazar pentru faptele fiicei sale.
Hazar când află că fiica sa, se va căsători cu dușmanul lor, se duce imediat la conacul Aslanbey, însă ajunge exact când Reyyan semnează.
Hazar când aude declarația de iubire pe care fiica sa o face soțului ei, părăsește conacul simțindu-se complet trădat de propria-i fiică și când ajungi acasă tot iadul se dezlănțuie când familia Sadoglu își dă seama ce s-a întâmplat. După ceremonia nunții, Azize le cere mirilor să ia cina în familie la conac și doar după aceea mirii să plece la casa lor. În timpul cinei de nuntă, Sultan o atacă fără milă pe Reyyan pentru că fără să știe, a îmbrăcat rochia lui Gonul. Azize, Gonul și Sultan îi vor face viața lui Reyyan în conac un adevărat chin. Azize i-a promis în mod explicit asta când i-a pus la gât colierul familiei Aslanbey.
f
Odată ce Gonul a respectat înțelegerea cu Azize, Ia nu mai pierde timpul și îi cere să-și respecte promisiunea și să-i spună unde este fratele ei.
Pe de altă parte, miri ajung la noua lor casă, însă acolo are loc un incident neplăcut, deoarece bunica lor a avut grijă ca cei doi îndrăgostiți să nu aibă liniște și pace, tocmai de aceea și-a trimis oamenii ei să facă un atac armat asupra casei. Din păcate planul lui Azize a avut ca rezultat exact ceea ce ea și-a propus, pentru a o folosi și pe Reyyan în planul răzbunării sale asupra familiei Sadoglu, astfel lovitura răzbunării ei să fie dublă.
Evenimentele neașteptate vor deschide ușa unui nou război între cele două familii. Dar odată cu decizia celor doi îndrăgostiți, Reyyan și Miran, cele două familii vor fi nevoite să mai calmeze puțin spiritele răzbunării, cel puțin pentru o perioadă.
Oare Miran și Reyyan vor ajunge la un final fericit în ciuda obstacolelor cu care se confruntă?
Urmează Hercai Episodul 15 Rezumat
Actualizat la ora 15:56Dacă ți-a plăcut, dă-i un like și distribuie-l și prietenilor!
Sursa foto/info: https://www.atv.com.tr | https://www.youtube.com
Trimiteți un comentariu