Timp estimat de citire: | Vă mulțumim pentru că sunteți un cititor valoros al site-ului nostru.
Te rog doar atât, distribuie la cât mai mulți prieteni și în acest fel, ai mai făcut o faptă bună. Îți mulțumesc!
Puterea Destinului ~ Sila
Sila nu a plecat cu avionul la Istanbul şi îl aşteaptă pe Boran acasă ca să-i reproşeze că nu are grijă de Narin aşa cum i-a promis. Boran rămâne şocat când îşi vede soţia pe pat şi o întreabă de ce nu a plecat, iar ea îl întreabă despre Narin, dar Boran nu ştia că părinţii lui au luat-o de la Bedar şi atunci Sila îi reproşează.
Părinţii Silei sunt şi ei îngrijoraţi pentru Narin, că Boran nu ştie că ei au luat-o, dar într-un final Bedar realizează că un părinte nu ar putea să-i facă rău propriului copil.
Sila îi povesteşte soţului că a fost sunată la aeroport de mama ei, care i-a spus despre vizita părinţilor lui la Celil, că au luat-o pe Narin cu forţa de acolo şi îi este frică să nu-i facă ceva. Atunci Boran spune cum poate să se gândească la aşa ceva, ştiind că Narin este cu părinţii ei.
Din cauză problemelor acumulate în ultimul timp şi frică ca ceva rău să nu se mai întâmple, au loc nişte certuri mici între cei doi soţi.
Cihan află că Esma a revenit la Istanbul şi merge la ea să-i spună să plece, fiind foarte supărat.
Sila este foarte agitată, iar Boran supărat că ea face numai ce vrea să o trimită la Istanbul, dar ea i spune că nu va mai fugi.
Esma nu înţelege de ce Cihan o îndepărtează şi insistă să-i spună motivul, iar el îi spune despre conflictul dintre el şi Boran. Pentru a fi sigur că ea va pleca a doua zi, el îi mai spune că copilul lor este o problemă şi dacă rămâne aici va trebui să avorteze.
Firuz merge la Narin în cameră să vadă ce face, dar ea se preface că doarme.
Boran şi Sila au o noapte de agitaţie şi nelinişte şi pentru a nu se certa iar el a ieşit din dormitor.
Narin plânge cu poza lui Azad în mâna şi îşi aminteşte de momentele frumoase petrecute împreună.
Această noapte pare a fi o noapte a amintirilor pentru unii membrii ai familiei.
Soţia lui Cihan se trezeşte singură în pat şi tristă, iar Bedar îşi plânge copilul pierdut şi lipsa lui Narin.
Dimineaţa devreme Boran întreabă de Sila pe Ayse, aceştia se aşează la masă, dar cu aşa o nelinişte numai să mănânce nu au chef.
Sila îşi întreabă soţul dacă ştie unde este Narin şi el îi spune că este la casa de vacanţă. Şi atunci ea vrea să meargă acolo spunându-i că este îngrijorată pentru Narin.
Boran o linişteşte spunându-i că nu are de ce să îşi facă griji, dar ea consideră că ar fi bine să meargă acolo. Atunci Boran îi spune că este de ajuns Sila. Părinţii nu-i sunt duşmani lui Narin.
Conflictele dintre cei doi soţi continuă şi Boran îngrijorat pentru ea şi copil vrea din nou să o trimită pe Sila la Istanbul, dar ea îi spune că nu se poate şi îl refuză.
Kevser îşi mângâie fata pe faţă şi o cheamă la ea să-i povestească amintiri de când Narin era mică. Apoi deschide şi îi arată lada cu zestere spunându-i câte planuri avea pentru ea, dar ea nu a ascultat-o şi speră ca de acum încolo să fie mai bine. Deodată lui Narin i se face rău, se ridică şi pleacă, motivând că ar fi de la mirosul de naftalină, dar mama ei spune că nu este naftalină în ladă.
Boran este pregătit să plece la Narin, îi spune soţiei şi atunci vrea şi ea să meargă, dar el nu o lasa şi îi promite că o va anunţa despre situaţia de acolo.
În timp ce Cihan şi familia lui iau masa împreună este anunţat că Boran şi Sila au fost văzuţi la aeroport, dar Sila nu a mai plecat la Istanbul.
Dupa ce Boran a plecat de acasă, Sila a mers şi ea în vizită la părinţii ei şi vorbesc despre firma ei, să continue activitatea, dar trebuie să fie mult mai atenţi de acum încolo.
Boran a ajuns şi el la părinţii lui şi îşi întreabă tatăl de ce a luat-o pe Narin de la Bedar şi atunci părinţii lui îi explică că este fiica lor şi au dreptul să o ia acasă. Văzând că Narin nu apare acolo, Boran întreabă de ea şi o cheamă să o vadă. Narin vine în grabă supărată şi cu lacrimi pe faţă şi Boran o întreabă dacă este bine şi îi transmite salutari de la Sila spunându-i că este foarte îngrijorată pentru ea. Dupa ce pleacă Boran lui Narin îi vine să vomite şi atunci mama ei îngrijorată îi spune că poate este însărcinată.
Esma îşi face bagajul şi între timp o sună Cihan să se asigure că aceasta va pleca şi ea îi spune că aşteaptă maşina să plece la aeroport.
Sila îngrijorată că Boran nu a sunat-o toată ziua o întreabă pe Ayse de el, dar îi spune că nu la văzut şi atunci ea îşi aminteşte că Firuz nu şi-a luat medicamentele cu el. Atunci Sila de urgenţă trimite un angajat să-I ducă lui Firuz medicamentele.
Seara târziu ajunge Boran acasă şi Sila îl întreabă dacă Narin este bine şi el îi spune că Narin este bine şi i-a transmis salutări. Dar Sila este nemulţumită de răspunsul primit şi-l mai întreabă că doar atât a spus.
Boran nu i-a spus că Narin plângea pentru a nu o întrista şi mai mult pe Sila. În timp ce aceştia era la masă apare omul care a dus medicamentele şi îi spune că Firuz le-a primit. Boran s-a bucurat în sinea lui când a văzut gestul frumos pe care soţia lui l-a făcut.
Cihan o sun ape Esma să vadă dacă a ajuns cu bine, dar ea era supărată şi totuşi Cihan îi reaminteşte că trebuie să facă avort.
Dimineaţa devreme Celil pleacă la fabrică, dar Bedar îngrijorată îl întreabă dacă oare este o decizie bună să continue cu fabrică.
Acasă la Boran are loc o întâlnire cu nişte neamuri şi el trebuie să decidă soarta unei femei pe nume Mesude, care lucrează la fabrica Silei.
În mintea lui Narin se derulează toate momentele frumoase petrecute alături de Azad şi se gândeşte ce fericit ar fi fost soţul ei acum, ştiind ce mult el şi-a dorit un copil şi ea nu a vrut să-i facă. Narin se simte vinovată pentru că atunci când soţul ei a fost în viaţa nu a putut să simtă sentimental de a fi tată şi se plimbă pierdută pe străduţele din Midyat.
Dimineaţa Sila îşi ignoră soţul, apoi se aşează masându-şi singură picioarele, apoi merge in dormitor şi nu-l lasă să o atingă. Boran merge după ea, o descalţă şi îi spală picioarele, dar ea îl alungă şi plânge.

Deşi el nu este de acord cu căsătoria forţată a fetei, totuşi le spune că va respecta berdelul, deoarece nu vrea să facă şi mai mare agitaţie în clan.
Sila vede musafirii şi curioasă să vadă ce se întâmplă o cheamă pe Ayse şi o întreabă cine sunt invitaţii, atunci află despre berdel. După ce musafirii au plecat Boran il chemă pe Silvan şi îi spune că vor ajuta fata să fugă înainte de berdel (Practică tradițională conform căreia două familii aranjau căsătoria fiicelor lor cu băieții celeilalte familii).
După un timp Sila primeşte un telefon de la o femeie care lucrează la fabrică şi o întreabă dacă ştie despre berdel. Atunci femeia îi povesteşte că Boran a fost de acord şi ea când a auzit aşa ceva a întrebat dacă este sigură că Boran a decis aşa.
Sila este împotriva deciziei luate de Boran şi creşte şi mai mult tensiunea dintre ei, iar ea are impresia că nu-şi mai recunoaşte soţul. Ea neştiind de planul soţului ei de a ajuta fata să fugă.
Seara când Boran ajunge acasă Sila foarte supărată îl întreabă dacă este adevărat despre berdel şi el îi spune că da aşa a decis, ei nu-I vine să creadă că soţul ei ar face asta.
În timp de părinţii lui Narin dorm, ea fuge la spital şi îşi face un test de sarcină care iese pozitiv.Sila vede musafirii şi curioasă să vadă ce se întâmplă o cheamă pe Ayse şi o întreabă cine sunt invitaţii, atunci află despre berdel. După ce musafirii au plecat Boran il chemă pe Silvan şi îi spune că vor ajuta fata să fugă înainte de berdel (Practică tradițională conform căreia două familii aranjau căsătoria fiicelor lor cu băieții celeilalte familii).
După un timp Sila primeşte un telefon de la o femeie care lucrează la fabrică şi o întreabă dacă ştie despre berdel. Atunci femeia îi povesteşte că Boran a fost de acord şi ea când a auzit aşa ceva a întrebat dacă este sigură că Boran a decis aşa.
Sila este împotriva deciziei luate de Boran şi creşte şi mai mult tensiunea dintre ei, iar ea are impresia că nu-şi mai recunoaşte soţul. Ea neştiind de planul soţului ei de a ajuta fata să fugă.
Seara când Boran ajunge acasă Sila foarte supărată îl întreabă dacă este adevărat despre berdel şi el îi spune că da aşa a decis, ei nu-I vine să creadă că soţul ei ar face asta.
În mintea lui Narin se derulează toate momentele frumoase petrecute alături de Azad şi se gândeşte ce fericit ar fi fost soţul ei acum, ştiind ce mult el şi-a dorit un copil şi ea nu a vrut să-i facă. Narin se simte vinovată pentru că atunci când soţul ei a fost în viaţa nu a putut să simtă sentimental de a fi tată şi se plimbă pierdută pe străduţele din Midyat.
Dimineaţa Sila îşi ignoră soţul, apoi se aşează masându-şi singură picioarele, apoi merge in dormitor şi nu-l lasă să o atingă. Boran merge după ea, o descalţă şi îi spală picioarele, dar ea îl alungă şi plânge.
La fabrica este o agitaţie mare, deoarece tatăl lui Mesude a mers acolo si a luat-o cu forţa ca sa nu mai lucreze la fabrică. Colegele ei i-au ţinut parte şi iubitul ei nu a putut să facă nimic să-l oprească pe tatăl ei.
Sila primeşte iar un telefon de la fabrică de la o altă angajată şi află ce sa întâmplat acolo spunând că o să meargă imediat acolo. Ea îşi sună tatăl şi îi spune, iar acesta merge şi el la fabrică.
Sila pleacă în grabă la fabrică, deşi la poartă oameni puşi de Boran să păzească nu au vrut să o lase să plece şi aceştia îl anunţă imediat pe Boran.
Narin merge la mormântul soţului şi vorbeşte de una singură, spunându-i că acum este însărcinată, aşa cum el şi-a dorit, dar el nu mai este şi plânge.
Sila le promite femeilor din fabrică că le va ajuta, dar între timp ajunge Boran îngrijorat şi aude promisiunile Silei, iar Celil se dă jos din maşină şi li se alătură.
Narin profită că este singură şi merge să o vadă pe Sila, ajunge şi ea la fabrică şi le vorbeşte femeilor foarte frumos despre Sila spunându-le că ea are încredere în ea.
Femeile mulţumite se duc la treburile lor, dar iubitul lui Mesude fiind îndurerat şi disperat scoate pistolul din buzunar şi îl îndreaptă spre Boran.

.
Puterea Destinului ~ Rezumat Ep. 37
Sursa foto: http://www.atv.com.tr
Sursa video: www.youtube.com
Puterea Destinului ~ Rezumat Ep. 37
Sursa foto: http://www.atv.com.tr
Sursa video: www.youtube.com
Relatia dintre Sila si Boran evolueaza de la un episod la altul si uneori in cadrul aceluiasi episod dupa modelul flux - reflux. Nu degeaba reunirea lor s-a facut pe malul marii!
RăspundețiȘtergereOricum, scenariul desi are accente melodramatice este foarte bun pentru ca te face sa crezi in ce vrea sa iti transmita. Iar cei doi protagonisti isi aduc si ei contributia din plin. Personal, Mehmet Akif Alakurd mi se pare un actor cu mai mult talent decat Cansu Dere. Are multe scene in care nu vorbeste dar reuseste sa te faca sa-i intelegi trairile prin expresia fetei sau din privire.
Sunt intru totul de acord cu tine, cu ceea ce ai scris despre Sila si Boran, dar si despre ei ca si persoane in viata de zi cu zi. Mehmet Akif Alakurd este un actor profesionist, cum multi alti actori nu pot fi. Rar am intalnit in vreun serial un actor ca si el, pur si simplu este un actor talentat din toate punctele de vedere. Dar modul lui de a interpreta rolul din serialul Sila este ceva exceptional sa poti transmite acea stare din momentul filmarii scenei respective dincolo de ecran, reusind sa faca vizionatorul sa-i simta tensiunea, emotia, bucuria, etc.
ȘtergereAm vazut cateva scene dintr-o alta telenovela ADNALI - in care are tot rolul principal dar in cu totul alt registru - si mi s-a parut si mai buna interpretarea
RăspundețiȘtergereDeocamdata suntem ca sa zic asa "imersati" in atmosfera apasatoare creata de traditiile tribale care au supravietuit epocii feudale si la care, din pacate, mare parte din lumea araba are tendinta sa revina
O seara buna si mai "vorbim" despre acest subiect
Poate reusim sa antrenam si alti vizitatori ai Blogului pe care il moderezi
Multumesc. Binenteles ca o sa mai vorbim, deoarece este o placere sa am asa un oaspete ca si tine la mine pe blog. O seara frumoasa iti doresc.
Ștergere