 |
Destinul poate fi schimbat? |
Dacă ar fi să facem o comparație între karma și destin, atunci cu siguranță că noi am vrea să știm care dintre cele două ne influențează cel mai mult viață noastră.
Oare care dintre ele are mai multă putere karma sau destinul?
Destinul și acțiunile karmei am putea spune că sunt că și într-o continuă transmitere.
De exemplu dacă luăm în mână dreaptă un fruct, toată atenția noastră va fi asupra mâinii drepte și mână stânga va stă la locul ei, fără să ne distragă atenția, iar dacă luăm alt fruct în mână stânga, atenția noastră va fi asupra mâinii stângi.
Subconștientul nostru va transmite mai multă atenție asupra a ceea ce noi vom alege.
La fel este că și atunci când noi mergem și pășim cu fiecare picior pe rând, niciodată nu vom putea să pășim cu ambele picioare deodată, dar la un moment dat ne vom opri din mers și depinde unde ne oprim si ce vom alege sa facem.
Destinul am putea spune că este toate acțiunile noastre din trecut, iar prezentul ne oferă acel fruct ales de noi, iar acest fruct va fi" Aurul Destinului nostru".
Știu că mulți dintre noi am auzit și citit că destinul ne este predestinat s-au că așa ne-a fost scris în Cartea Destinului nostru.
De multe ori noi tindem să credem că Dumnezeu ne-a scris destinul și calea pe care noi o urmăm în viață este aleasă de EL.
Atunci când citim în Biblie, noi nu găsim aceste informații în detaliu și pe înțelesul nostru, deoarece Biblia nu ne oferă informații despre viață noastră.
- Dacă noi credem că destinul ne este predestinat și nu îl putem schimbă, atunci cu siguranță că în mintea noastră va fi:
"Dumnezeu era supărat atunci când mi-a scris destinul și de aceea nu am noroc în viață (în mintea nostră vor fi doar nemulțumiri)".
- Dacă noi credem că destinul nostru a fost scris, dar îl putem schimbă, atunci în mintea noastră este:
"Dumnezeu era supărat pe oameni și povestea vieții mele a fost scrisă greșit"...
"Dumnezeu niciodată nu face greșeli, EL este unic și fără de păcat"!
Poate va întrebați dacă acțiunile noastre se întâmplă primele și după ele urmează destinul,
sau destinul se întâmplă mai întâi și în conformitate cu destinul, acțiunile noastre sunt într-o liberă mișcare.
De asemenea putem spune că Destinul de fapt este același medic a tuturor acțiunilor noastre pe care le-am făcut in trecut.
Ce se întâmplă acum, va deveni pentru noi un trecut, iar viitorul într-o zi va deveni prezentul.
În aceste secunde noi facem ceva, nu putem trăi fără să facem ceva, indiferent dacă acel ceva va fi bine sau rău și acum în acest moment aceste secunde vor deveni un trecut, deoarece
timpul este în continuă mișcare.
Noi ne facem singuri destinul!
Puterea minții noastre o putem folosi pe o cale pozitivă, prin gânduri bune în prezentul nostru, în acțiunile noastre și acestea vor fi definitiv rezultatele viitorului nostru.
Orice noi am făcut în trecut, dacă ne face să suferim în prezent, atunci definitiv ce vom face astăzi, v-a schimbă ziua de mâine.
Noi suntem responsabili pentru tot ceea ce mintea noastră gândește și pentru toate actiuniile pe care noi le facem.
Orice deja noi am gândit și am făcut nu mai poate fi schimbat, dar ceea ce gândim putem să schimbăm înainte de a face, prin puterea minții putem elimină și distruge orice gând negativ.